Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați, alături de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în calitate de organizatori ai evenimentului au deosebita plăcere de a vă invita să participați joi, 15 octombrie 2026, la evenimentul „Târg de joburi și stagii de practică pentru studenți și absolvenți”.
Acesta se va desfășura în Campusul Științei, strada Domnească nr. 111, începând cu ora 10:00, în aer liber, în curtea interioară a campusului.
Informații suplimentare puteți solicita si la sediul AJOFM Galați, str. Domnească nr. 191 sau prin e-mail: monica.gache.gl@anofm.gov.ro.
Participarea la acest eveniment este gratuită.
Lista actualizată a angajatorilor care vor fi prezenți la eveniment poate fi consultată aici: https://www.ccoc.ugal.ro/index.php/servicii/events/targ-de-joburi-2026
Va așteptăm să descoperiți noi oportunități pentru începutul sau dezvoltarea carierei!
Vei avea acces la oferte de joburi part-time, full-time și stagii de practică adaptate studiilor tale.
Este o oportunitate excelentă să vezi ce îți oferă piața muncii și să explorezi domenii diverse (IT, inginerie, business, sănătate etc.).
Mulți angajatori vin special pentru a identifica talente în rândul studenților și absolvenților – ai șanse reale să obții un loc de muncă.
Spre deosebire de aplicările online, aici poți sta față în față cu recrutorii și le poți adresa întrebări.
Poți obține sfaturi concrete despre carieră: ce caută angajatorii, cum să îți îmbunătățești CV-ul și cum să te pregătești pentru interviuri.
Descoperi mai multe despre cultura organizațională și despre ce înseamnă să lucrezi în companiile respective.
Cei prezenți la eveniment pot participa la tombola organizată în cadrul târgului de joburi. Premiile sunt oferite de către organizatori!
Director executiv,
Nicula Marius Daniel
Director executiv adjunct,
Năstase Cezar Florian
Ai posibilitatea să îți spui părerea despre acest subiect pe pagina de Facebook laGalati.ro și în grupul de Facebook la Galati.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok, Twitter .

