SERVICIUL PUBLIC ECOSAL GALAȚI cu sediul în Municipiul Galați, str. Prelungirea Brăilei nr.7A, județul Galați, organizează concurs în vederea ocupării posturilor contractuale vacante pe perioadă nedeterminată în cadrul Secției Străzi Menaj:
Denumirea postului: muncitori necalificați (lucrători pentru salubrizare)
Numărul posturilor: 7 posturi
Nivelul postului: funcții de execuție
Condițiile generale sunt cele prevăzute de art.15 din H.G. nr.1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Pentru a ocupa un post vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1336/28.10.2022.
- are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
– studii: generale/medii
– domeniul studiilor: nu necesită;
– vechime în specialitatea postului: nu necesită
Alte condiții specifice: – disponibilitate după orele de program, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune următoarele documente conf. art. 35 din H.G. nr. 1336/2022:
(1) a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG. nr.1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae, model comun european.
(2) Modelul orientativ al adeverinței menționate la e) este prevăzut în anexa nr. 3 din HG 1336/2022.
(3) Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor acesta are obligația de a complete dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la desfășurarea primei probe a concursului.
În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
(6) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34 din HG.1336/2002, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.
Probe de concurs:
– Selecția dosarelor
– Probă practică
– Probă interviu
CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI,
respectiv data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
| Etape desfășurare concurs | data | ora |
| Publicare anunț | 11.11.2025 | 09,00 |
| Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs până la data de: | 24.11.2025 | 13,00 |
| Afișare Rezultate selecție dosare | 25.11.2025 | 15,00 |
| Depunere eventuale contestații la selecția dosarelor | 26.11.2025 | 08,00-12,00 |
| Afișare Rezultate contestații la selecția dosarelor | 27.11.2025 | 15,00 |
| Proba practică | 02.12.2025 | 09,00-12,00 |
| Afișarea rezultatelor la proba practică | 03.12.2025 | 15,00 |
| Depunere eventuale contestații rezultate la proba practică | 04.12.2025 | 08,00-12,00 |
| Afișare rezultate contestații proba practică | 05.12.2025 | 15,00 |
| Interviu | 08.12.2025 | 10,00-12,00 |
| Afișare rezultate interviu | 09.12.2025 | 15,00 |
| Contestații rezultate interviu | 10.12.2025 | 08,00-12,00 |
| Afișare rezultate contestații interviu | 11.12.2025 | 15,00 |
| AFIȘAREA REZULTATELOR FINALE | 11.12.2025 | 15,00 |
Notă: Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.
Sunt declarați admiși la proba practică și interviu candidații care au obținut minim 50 de puncte la fiecare probă în parte.
Interviul se notează pe baza criteriilor prevăzute și a punctajelor maxime stabilite de comisia de concurs pentru aceste criterii prin planul de interviu.
Se consideră admis la concursul pentru ocuparea postului, candidatul care a obținut cel mai mare punctaj, cu condiția să fi obținut punctajul minim necesar.
La punctajele egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba practică, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați in această situație, vor fi invitați la un nou interviu în urma căruia comisia va decide asupra candidatului câștigător.
Candidatul care este declarat admis la concursul de ocupare a unui post vacant, este obligat să se prezinte la post în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data afișării rezultatelor finale, conform articolului 67. alin. (1) din HG nr. 1336/2022.
În cazul în care candidatul declarat admis are calitatea de pensionar, Contractul Individual de Muncă se va încheia pe perioadă determinată, fără a putea depăşi 36 de luni, conform prevederilor art. 82 şi art. 83 lit. g) din Legea nr. 53/ 2003 privind Codul Muncii – Republicat;
Bibliografie pentru muncitori necalificați ( lucrători pentru salubrizare) :
-Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea muncii cu modificările și completările ulterioare ;
-Legea nr. 307/2006 privind apărarea incendiilor cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 283/2022 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 Codul Muncii, precum și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
-Ordonanța de Urgența nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr.101/2006
Tematică: – Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea muncii cu modificările și completările ulterioare Cap. IV- Obligațiile lucrătorilor;
-Legea nr. 283/2022 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 Codul Muncii, precum și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – titlul XI Cap. II – Răspunderea disciplinară;
-Ordonanța de Urgență nr.133/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, precum și a Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 Art. II/ Articolul 2.
Detalii privind condițiile și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a Serviciului Public Ecosal Galați.
Relații suplimentare la Sediul Serviciului Public Ecosal Galați din str. Prelungirea Brăilei nr.7A tel.0236/411197 int. 205/206, https://www.ecosalgl.ro/cariera.html .
Director General
Furtuna Mirela Elena
Compartiment Juridic
Sava Neculai
Resurse Umane Salarizare
Tanasa Zoica
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok, Twitter .

