Investiţie de peste 1,7 milioane lei pentru promovarea Zonei pescăreşti Prut-Dunăre

Social

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii va avea o expoziţie permanentă despre Zona pescărească Prut-Dunăre, în urma unei investiţii de peste 1,7 milioane lei a Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, au anunţat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

Potrivit sursei citate, CJ Galaţi a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Spaţiu expoziţional permanent – Zona pescărească Prut-Dunăre”, în vederea finanţării în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020.

Spaţiul expoziţional va avea o suprafaţă de 530 de metri pătraţi, iar valoarea proiectului este de 1.783.400 lei.

„Vrem ca în trei săli de la parterul clădirii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii să deschidem o expoziţie permanentă despre zona pescărească Prut-Dunăre. Vrem să organizăm o expoziţie virtuală şi interactivă, în care să se folosească videoproiectoare moderne, senzori de mişcare, ochelari de realitate virtuală şi un sistem de sunet cu efecte speciale. Ne dorim ca vizitatorii să afle prin joc şi explorare informaţii despre ecosistemele din această zonă, despre aşezările pescăreşti şi uneltele folosite la pescuit”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *