Consiliul Judeţean Galaţi a emis ordinul de începere a lucrărilor de extindere, modernizare şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sfântul Apostol Andrei”, proiectul fiind în valoare de peste 7 milioane lei, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al instituţiei. Potrivit sursei citate, UPU va fi extinsă pe orizontală, urmând să se dubleze ca suprafaţă de la 687 metri pătraţi, cât are în prezent, la 1.287 de metri pătraţi. Extinderea va permite ca la rampă să intre două ambulanţe şi nu una ca acum. De asemenea, UPU va fi complet modernizată şi va avea aparate de ultimă generaţie, printre care un computer tomograf, un incubator pentru nou născuţi, un aparat de radiologie mobil şi un electrocardiograf cu 12 canale.
“Ne-am propus prin acest proiect să decongestionăm serviciul de urgenţă şi să reconfigurăm circuitele medicale. Vom dota secţia cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf doar pentru pacienţii care vin la urgenţă, astfel încât testele medicale să fie realizate în cadrul UPU, ceea ce înseamnă că durata investigaţiilor va fi mai mică având echipamentele la faţa locului. Astfel, se reduce şi timpul de aşteptare al pacienţilor care vin la Unitatea de Primiri Urgenţe. De asemenea, prin extinderea cu aproape 700 de metri pătraţi, vom crea un spaţiu special pentru accesul ambulanţelor, astfel încât bolnavii să fie preluaţi de către personalul medical mult mai repede. Activitatea în cadrul serviciului de urgenţă nu va fi întreruptă, dar vor exista perioade de disconfort pentru pacienţii de la UPU. Vom face tot posibilul ca disconfortul creat să fie cât mai redus”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Bugetul total al proiectului “Extindere, modernizare şi dotare a UPU, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Apostol Andrei’ Galaţi”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, este de 7.377.791 lei, din care 3.877.725 lei vor fi cheltuiţi pentru dotarea cu aparatură medicală. Termenul de implementare a proiectului este de 16 luni. Dotarea cu aparate medicale performante va duce şi la reducerea timpului de aşteptare pentru intervenţia în cazul urgenţelor medicale în condiţiile în care gradul de adresabilitate către UPU a crescut de la 50.000 de persoane în 2018 la 80.000, anul acesta. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.