Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a demarat procedurile pentru realizarea heliportului medical de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, a anunţat, luni, preşedintele instituţiei, Costel Fotea.
Potrivit acestuia, heliportul pentru elicopterul SMURD va fi realizat pe acoperişul parcării supraetajate care se construieşte în curtea unităţii medicale.
„Demarăm procedurile pentru realizarea unui heliport medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Am primit veşti bune din partea specialiştilor în construcţii, care ne-au comunicat oficial că putem construi un heliport pentru elicopterul SMURD pe acoperişul parcării supraetajate. Astfel, vom extinde parcarea cu încă un etaj, adică cu peste 100 de noi locuri de parcare. Heliportul va fi dotat cu sisteme de aterizare pe timp de noapte, astfel că pacienţii aflaţi în situaţie gravă vor putea fi aduşi de urgenţă la spital cu elicopterul la orice oră din zi şi din noapte. În cazurile grave, timpul poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. De asemenea, pentru transferul cât mai rapid al pacienţilor la Unitatea de Primiri Urgenţe, heliportul va fi dotat cu lift exterior. În acest moment, în România doar două spitale au piste omologate pentru aterizarea pe timp de noapte”, a anunţat Costel Fotea.
Lucrările la parcarea supraetajată din curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în valoare de peste şapte milioane de lei, au început în februarie 2018, iar perioada de realizare a investiţiei este de 24 de luni. Construcţia va avea 475 de locuri de parcare, dintre care 17 pentru persoane cu dizabilităţi, iar pe acoperiş va fi realizat heliportul pentru elicopterul SMURD. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.