Consiliul Judeţean a alocat peste 720.000 lei pentru Spitalul de Boli Infecţioase şi cel de Pneumoftiziologie

Social

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a alocat 728.000 lei pentru achiziţia de echipamente medicale şi cazarea personalului de la Spitalul de Boli Infecţioase şi cel de Pneumoftiziologie, se arată într-o informare transmisă, luni, de biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, pentru Spitalul de Boli Infecţioase s-au alocat 468.000 lei pentru zece lămpi germicide, echipamente PCR Real Time şi container frigorific şi alţi 200.000 lei pentru cazarea personalului medical, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie, 60.000 lei pentru cazarea personalului medical.

„Am alocat noi sume de bani către Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Pneumoftiziologie pentru achiziţionarea de lămpi germicide, pentru cazarea cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu acest nou coronavirus şi pentru achiziţionarea unui container frigorific. În plus, zilele trecute, la Galaţi a fost trimis de la Bucureşti un PCR Real Time pentru depistarea noului coronavirus. Din păcate, a fost trimis doar aparatul, nu şi restul echipamentelor necesare, fără de care nu se pot face teste. Fără hote, centrifugă, extractor automat pentru acizi şi alte echipamente, acest aparat este inutil. De aceea, am decis să alocăm bani din fonduri proprii pentru a achiziţiona restul echipamentelor necesare, astfel încât să poate fi folosit şi acest aparat PCR Real Time”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns