O nouă tranşă de vaccin antigripal a ajuns la medicii de familie

Social

Peste 15.000 de doze de vaccin antigripal gratuit, distribuite de Ministerul Sănătăţii judeţului Galaţi, vor ajunge la medicii de familie în cadrul campaniei de imunizare a populaţiei predispuse la îmbolnăvire, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu.

Potrivit acesteia, este vorba despre cea de-a treia tranşă dintre cele peste 50.000 de doze de vaccin antigripal gratuit alocate judeţului Galaţi de către Ministerul Sănătăţii pentru imunizarea populaţiei.

„A venit şi ultima tranşă de vaccin antigripal. Am primit 15.160 de doze de vaccin. Medicii de familie au început deja să ridice vaccinul, iar imunizarea va avea loc, la fel ca până acum, în cabinetele acestora”, a spus Iordăchescu.

Ea a precizat că până în prezent, Ministerul Sănătăţii a trimis către DSP Galaţi trei tranşe de vaccin antigripal, însumând 33.680 de doze, dintr-un necesar de aproximativ 50.000. Campania de vaccinare gratuită împotriva gripei vizează bolnavii cronic, bătrânii, copiii, gravidele, personalul medical, angajaţii MAI şi ai MApN.

În urma catagrafierii realizate anul trecut de DSP Galaţi, aproximativ 70.000 de persoane ar putea beneficia de vaccinare antigripală gratuită în actualul sezon rece.

Pe de altă parte, farmaciştii au fost nevoiţi să facă liste de aşteptare pentru cei care au dorit să-şi procure vaccin antigripal contra cost.

„Farmaciile au fost nevoite să întocmească liste de aşteptare cu persoanele care şi-au dorit să se vaccineze antigripal. În ultimele două-trei săptămâni a intrat în stocurile farmaciilor vaccin antigripal, însă în cantităţile prea mici, insuficiente pentru a răspunde în totalitate cererii foarte mari”, a precizat preşedintele Colegiului Farmaciştilor Galaţi, Florina Bonifate. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns