Consiliul Judeţean Galaţi a investit, din fonduri proprii, peste 400.000 lei la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor pentru achiziţii de echipamente medicale şi modernizări, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, peste 200.000 lei au fost alocaţi pentru noua staţie de oxigen a unităţii medicale şi achiziţionarea unui pat de naşteri. În staţia de oxigen s-au investit 143.000 lei, iar patul de naşteri a costat 65.000 lei.
“Am investit la spitalul din Târgu Bujor într-o staţie de oxigen performantă, care produce în permanenţă oxigen medical cu o puritate de 99%. Vechea staţie de oxigen era foarte mică în comparaţie cu necesităţile spitalului, iar echipamentele erau uzate şi se defectau des. De această investiţie au mare nevoie pacienţii cu probleme respiratorii sau cei care au suferit o intervenţie chirurgicală. Am dotat secţia de Obstetrică-Ginecologie cu un pat de naşteri modern. În plus, în câteva săptămâni, un alt lot de echipamente medicale urmează să ajungă la unitatea medicală din Târgu Bujor”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Aceeaşi sursă precizează că, în urma alocării de fonduri de la Ministerul Sănătăţii au fost achiziţionate, până acum, un electrocardiograf pentru Camera de Urgenţe, un nebulizator pentru Pediatrie şi un analizator semiautomat de urină pentru laboratorul de analize medicale, toate în valoare de 28.000 lei. Totodată, unele secţii ale spitalului au fost reabilitate, igienizate şi dotate cu mobilier medical secţiile de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, valoarea lucrărilor realizate fiind de aproximativ 200.000 lei.
“Deşi pare un spital mic, unitatea medicală deserveşte aproximativ 60.000 de oameni din Târgu Bujor şi comunele limitrofe. Iar pacienţii trebuie să beneficieze de condiţii decente de spitalizare. De aceea, pe lângă dotarea spitalului cu echipamente medicale, am investit şi în reabilitarea şi modernizarea saloanelor şi a cabinetelor medicale din cadrul secţiilor de ObstetricăGinecologie şi Neonatologie. S-a zugrăvit, s-a pus gresie şi faianţă, pe hol şi în cabinetele medicale sa montat covor medical antistatic, au fost schimbate uşile, instalaţiile sanitare şi cele electrice. De asemenea, a fost adus mobilier medical nou, adică paturi pentru adulţi, paturi pentru nou-născuţi, saltele, noptiere şi mese pentru înfăşat nou-născuţii. În plus, toate cabinetele medicale au fost dotate cu birouri, scaune, fişete şi dulapuri”, a mai precizat Costel Fotea. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.